Monday, December 10, 2018
Centru de recuperare medicala si fiziokinetoterapie

Pagini


Galerie

PENTAX Image Leomedica_Poze_Cabinet_011.jpg Leomedica_Poze_Cabinet_012.jpg

Cauta

Stress – obezitate

Stress = Obezitate ?

Nu demult am avut un caz, care la vremea respectiva mi s-a parut cel putin intrigant. Pacientul era un tanar sportiv, practicant de culturism. Mi s-a plins ca de la o vreme incepuse incet-incet sa se ingrase, desi lua deja carnitina. Pentru ca descria o crestere a apetitului i-am recomandat suplimente pe baza de crom, insa nu l-au ajutat prea mult. Banuind ca ar putea avea un dezechilibru hormonal, ma hotarisem sa-l indrum catre medicul endocrinolog, insa inainte m-am gindit sa-l mai consult o data. Printre altele mi-a spus intrigat:”Nu stiu de ce mananc atit, pentru ca nu-mi sta mintea la altceva decit la necazurile prin care trec acum!”

Ei bine , iata cum a venit si rezolvarea cazului! Tanarul trecea printr-o perioada de depresie majora din cauza unor probleme familiale. Si este adevarat ca stresul psihic persistent duce la scaderea secretiei de serotonina din organism, declansind o adevarata furtuna hormonala. 

Dar ce este serotonina si ce legatura are ea cu obezitatea? Serotonina este un neurotransmitator fabricat in creier. El, impreuna cu dopamina, este responsabil de starea de bine, fiind supranumit si “hormonul fericirii”. In perioada de stress prelungit secretia de serotonina scade sau serotonina este recaptata in cantitate excesiva si degradata mult mai rapid. Nemaiavand sursa naturala de “fericire”, individul se adapteaza reprofilindu-se pe alta sursa de “placere”, care,  pentru cei mai multi dintre noi este mancatul (desi altii pot deveni dependenti de alcool sau droguri). Tanarul meu pacient descria o mare afinitate (recent instalata) pentru surse de carbohidrati simpli (dulciuri concentrate, prajituri, bomboane, etc). Aceasta este o caracteristica a depletiei de serotonina, deoarece carbohidratii simpli duc la o revarsare masiva de insulina in torentul sangvin, care “curata” toti aminoacizii din singe in afara triptofanului (care este un precursor al serotoninei).

Am amintit de dopamina. Si lipsa acestui mediator este implicata in aparitia depresiei si a obezitatii. Dopamina are un mecanism de depletie usor diferit, si anume: scade numarul de receptori, mediatorul nemaiputindu-si astfel exercita functiile la aceeasi intensitate (in mod similar apare si diabetul la cei care sufera de obezitate-scade numarul de receptori insulinici sau calitatea lor de a lega insulina). Cantitatea de dopamina in exces deseori este metabolizata in epinefrina si norepinefrina (adrenalina si noradrenalina) cu aparitia de palpitatii, neliniste, anxietate. Dopamina este metabolizata din aminoacidul fenilalanina> tirozina> l-dopa> dopamina.

Cum ne putem apara de aparitia acestei simptomatologii foarte neplacuta pentru un sportiv, si nu numai? S-a ajuns la concluzia ca nivelul de serotonina poate fi crescut in mod natural consumind carbohidrati complecsi: orez, cartofi, paine integrala, mazare, ovaz, fasole. Sau consumind alimente care contin triptofan, cum ar fi laptele, sau suplimente nutritive care contin acest aminoacid. Nivelul dopaminei, care este un factor decisiv pentru o viata sexuala la cote maxime, poate fi crescut pe cale naturala doar prin practicarea de exercitii fizice practicate cu regularitate. Si exercitiul fizic nu numai ca mareste nivelul de dopamina, dar creste si numarul de receptori dopaminergici! Practicati deci sportul cu regularitate, hraniti-va corect, si veti descoperi secretul fericirii! Forta fie cu voi!